X – intermedia “GROSSO”

Lavandula X-Intermedia Grosso (sinonime: Dilly Dilly, Wilson’s Giant)

IMG_1424

 

a fost introdusa in Franta in anul 1972. Este lavanda ceea mai  raspandita in lume, ajunge la o  inaltime de 75 cm, cu flori violet albastrui. Datorita formei sferice este folosita si  in scop ornamental / peisagistic.

grosso

Specialistii spun ca peste 70% din uleiul esential produs la nivel mondial este din aceasta specie, fiind cu un randament extrem de mare la extractia de ulei esential.

Inflorirea se produce o  singura data, in luna iulie.

Inmultirea se face doar prin butasi, recoltati  de la planta mama, care pot fi  lemnosi sau semilemnosi (in functie de perioada de recoltare), asta pentru ca este un hibrid steril, rezultat in urma incrucisarii  intre Lavandula Angustifolia si  Lavandula Latifolia.

Este potrivit in zonele climatice 5-9. Dupa doi ani de la plantarea in cultura noastra, comportamentul este foarte bun, inflorirea abundenta, spicele imi place mie sa spun “grasane si  lungi”. Uleiul de culoare galben pal,  are proprietati bune, prezenta camforului se face simtita inca de la prima “adulmecare”.

 

 

Exista piata de desfacere pentru lavanda?

Dragi iubitori de lavanda, parfum, culoare, natura, dar si de orice altceva ce tine de ” frumos “.

Una dintre primele  intrebari legate de lavanda este ‘ Exista piata de desfacere pentru lavanda?”

In 2010 cand am inceput, nu prea stiam despre lavanda decit din poze si  din produsele pe baza de lavanda DIN IMPORT, care au ajuns in casele noastre sub diverse forme (geluri de dus, sampoane, sapun, odorizante, detergenti, creme ….si multe altele). Bunicii si parintii stiau doar ca este buna pentru molii si ca se pune in buzunarele hainelor peste iarna.

Toate produsele pe care noi le folosim pe baza de lavanda, au la baza LAVANDA, in primul rand uleiul de lavanda, obtinut in urma distilarii florilor de preferat proaspete de lavanda.

Raspunsul este, DA exista o piata de desfacere pentru lavanda, una mare si pe care trebuie sa o exploatam, in primul rand in Romania. Uleiul de lavanda este unul din cele mai  folosite uleiuri esentiale in industria de parfumerie, cosmetice si detergenti. Nu o  spun doar eu, o spun specialistii care folosesc acest ulei de muuuulta vreme.

Pana sa obtinem uleiul esential de lavanda, despre care va promit ca am sa scriu in curind, cu detalii despre modul de distilare, ce almbic / cazan avem nevoie in functie de suprafetele pe care le detinem, ce compusi are uleiul, mai  ales ca pretul uleiului / litru va fi stabilit dupa acesti compusi ( Acetat linalil si  Linalool, si in cazul lavandinului mai  apare si  camforul), de unde procuram un alambic ( eu sunt sigura ca vom reusi sa il producem in Romania, la costuri ceva mai  mici  decit daca il importam si banii sa ramana in tarisoara noastra), ce sursa de caldura vom folosi la el (lemne, curent, gaz sau  generator de abauri), dar pana atunci, avem culturile de lavanda unele dezvoltate, altele in curs de dezvoltare si  altele in curs de plantare.

In acest moment, cultivatorii de lavanda (vorbesc de cei pe care ii cunosc si cu care tin legatura), se impart in mai multe categorii. La fel vor fi  si  urmatorii, dar in curind vor aparea si cei care vor planta la nivel industrial, pentru ca stiu ca lavanda are un potential valoros si  care trebuie exploatat.

Ce categorii de cultivatori sunt, dar si  ce categorii de clienti gasim pentru LAVANDA?

- cei care au vrut ceva pe langa serviciu si  au  auzit ca lavanda incepe sa fie cultivata si la noi si au considerat-o o oportunitate

- cei care au stupi (apicultorii) si care stiu ca lavanda este melifera si ca mierea de lavanda este foarte scumpa

- cei care fac sapunuri si  alte cosmetice naturale, dar care pana acum aveau acces la lavanda doar din import si  foarte scumpa

- cei care vor sa o  dea spre colectare (nu este o  varianta pe care sa o  recomand)

- cei care vor sa vanda plante spre cei care vor sa aiba un ghiveci in casa, sau  in gradina, sau  pe balcon si  pe care pana acum au  putut-o lua doar din import

- cei  care au  alte tipuri de culturi si  vor sa schimbe pentru ca nu raman cu  mai  nimic la final (cartofi, porumb, paioase, ….etc)

- cei care vor sa faca buchete si  sa le dea spre florarii, sau  in targuri, piete, cunostinte….etc  Pana acum un an nu prea s-au vazut nunti cu  tematica de lavanda in Romania…..NU? Acum va deveni un ” must have”. …:)

- cei care fac decoratiuni si  pe care le valorifica ulterior in diverse piete

- cei care vor distila uleiul esential si pe care il vor vinde mai departe fie vrac fie vom incepe sa producem produse pe baza de lavanda. ULEIUL ESENTIAL este baza unei  culturi  de lavanda mai  mari  de un hectar.

NU toti vor reusi sa depaseasca barierele unei gandiri negativiste. Unii vor reusi, altii se vor lasa ” ca nu merge”.

Este la fel ca si pentru orice alt produs pe care cineva il produce. Daca maine am avea o brutarie in care am produce ceea mai  buna paine din oras, sau  am produce orice altceva,  credeti ca am vinde? Sunt atatia care au  inceput afaceri care la altii  functioneaza si  ei  au inchis. De ce? Poate pentru ca nu au stiut sa se ocupe, nu a avut incredere, nu a continuat sa se dezvolte, nu s-au straduit suficient….etc.

Nimic nu va functiona fara implicarea, in primul rand a noastra, fara sa avem incredere, fara sa studiem, fara sa gresim….. Daca ne vom darui cu totii unei cauze comune, noi vom gasi raspunsurile pe care le cautam, dar nu blamind, judecind, descurajind…etc. Traim azi niste timpuri iesite din comun, cu schimbari extrem de rapide. Chiar daca nu cunoastem intodeauna problemele si  situatiile cu care ne confruntam, important este sa facem tot ce ne sta in putere sa ne informam pentru sa gasim solutiile dorite.

LAVANDA nu va incepe sa treaca ca si painea calda de azi pe maine. Dar azi, trece cu mult mai  bine decit ieri si in ochii mei are mult mai multa valoare cu fiecare lucru citit despre LAVANDA si imi da o incredere tot mai  mare cu fiecare zi care trece.

Am fost in 2014 in Franta si  am gasit lavanda in toate magazinele lor sub forme care nici nu imi treceau prin cap: zahar cu LAVANDA, sare cu  LAVANDA, uleei, cosmetice, parfumuri, bomboane, guma, saculete, perne, jucarii, plante, postere, calendare, sirop, dulceata, pateu,  miere, ….etc.

Pun cateva poze din cele cateva produse amintite mai sus care sper sa va inspire si sa va dea incredere ca doriti sa cultivati o planta valoroasa.

Pozele sunt din Franta, dar produsele manufacturate in Romania de cei care au culturi de LAVANDA sunt mult mai frumoase :) Photo 26.07.2014, 12 36 28Photo 26.07.2014, 12 37 55Photo 26.07.2014, 12 20 08Photo 26.07.2014, 12 12 53Photo 26.07.2014, 12 27 09

Sunt cateva din gandurile pe care am dorit sa vi le impartasesc. Informatia este multa si  daca dorim sa functionam cat mai  bine, este de datoria noastra sa invatam, sa ne informam si  sa ne sustinem.

Pe curind,

 

Anca

 

 

 

 

Lavanda – pentru inceput

Este bine ca se vor dezvolta tot mai  multe culturi  de lavanda in Romania.

Este bine ca exista interes si  preocupare atat din partea celor care deja au  culturi  infiintate, cat si  din partea celor interesati  sa porneasca pe acest drum.

In calitate de cultivator de lavanda din 2010, pot sa spun celor interesati  opinia mea personala, legata de anumite aspecte:

Ce specie alegem? Eu recomand sa o   alegem in functie de destinatia pe care o  vom da culturii, dar si  de suprafata cultivata. Daca este o  directie spre distilarea de ulei, specia respectiva trebuie sa aiba un randament cat mai  crescut si  calitatile uleiului sa fie in parametrii cat mai  buni.

Se stie ca Angustifolia are un ulei mai  fin dar cu  un randament mai  mic. Pretul uleiului per kilogram este cel putin de 3 ori  mai  mare decit uleiul de lavandin.

Lavandinul are un randament mare, contine in plus camfor, are un pret mai  mic al uleiului per litru.

DESTINATIA culturii NU trebuie sa fie exclusiv spre centre de colectare.  In lume, tari  care au  culturi  de lavanda de ani si  ani nu se opresc la a recolta floarea. De asta incurajez pe cei care pornesc la drum sa vada toate oportunitatile si  sa nu  se opreasca la vanzarea vrac a florilor cand sunt atat de multe produse si  domenii care se pot accesa cu  lavanda.

Daca alegem o  specie de lavandin, din cele peste 60 de varietati, Grosso este ceea mai  cultivata la nivel mondial. Lavandinul fiind un hibrid (incrucisare intre Angustifolia si  Latifolia) nu se inmulteste decit prin butasi recoltati de la planta mama.  Alte varietati cultivate de lavandin sunt Sussex (printre cele mai  inalte), Abriali, Super, Provence, Alba, Grapenhall….etc.

Daca specia este Angustifolia, sunt peste 100 de varietati care mai  de care mai  colorare, mai  mici  sau  mai  inalte, cu  tufe mai  compacte sau  cu  tufe mai  rasfirate, unele cu  un parfum mai  dulce altele cu un parfum mai  puternic. Cu  cat culoarea florilor este mai  inchisa, cu  atat parfumul este mai  puternic si  calitatile uleiului mai  interesante. Cele mai  cultivate  sunt Matherone, Mailete, Hidcote, Blue scent, Buena Vista, Royal Velvet, Munstead, Folgate….etc

Se poate inmulti  prin seminte, ideal ar fi  sa fie corect identificata varietatea. Propagarea de la plantele mama asigura continuitatea speciei si  calitatile mamei (costuri  mai  mari de producere a butasilor).  Butasii pot fi  ierbacei sau  lemnosi  (depinde de perioada in care sunt recoltati in vederea inmultirii).

Pretul butasilor difera in functie de specie si  de costurile pentru  producerea lor. Deasemenea stocul de butasi poate sa influenteze pretul foarte mult. Nu poti tine un butas cativa ani pana la vanzarea lui. Se va lemnifica si  pune in pericol dezvoltarea sanatoasa a plantei.

Sunt specii care inradacineata mai  repede si  pot avea un randament de prindere de 70-80% si  sunt specii care inradacineaza mult mai  greu  si  pot sa aiba randament de 50% rata de inradacinare.

Scopul este ca dupa plantarea in camp rata de prindere sa fie mai  mare de 80%.

Marimea butasului influenteaza prea putin cresterea plantelor in primul an.  Scopul este sa avem o  specie buna si  sa ne asiguram ca in primul an asiguram culturii toate etapele de intretinere, a.i. sa avem cultura pentru  o  perioada cat mai  mare de ani (culturile de productie sunt intre 8 si  12 ani).

Eu m-am imprietenit cu  lavanda de 4 ani. Am studiat toate cartile pe care le-am gasit in piata despre lavanda (va recomanda “The genus lavandula”) si  pot sa va spun ca dupa ce ai  informatiile teoretice si  incepem sa le aplicam se face lumina in multe aspecte (inmultire, distilare, specii, calitati, culori….etc).

Este loc pentru toata lumea, lavanda este la inceput de drumla noi in tara, dar noi suntem oameni harnici si  avem pamanturi  fertile care ne vor da rod daca stim sa le folosim.

Succes tuturor,

 

Cu drag,

Anca

 

 

 

Specii si varietati de lavanda

Lavanda, incepe sa fie din ce in ce mai iubita, admirata si dorita in Romania. Nu poate decit sa ne faca fericiti acest lucru si  sa ne dea speranta ca in cativa ani, nu va trebui sa mai mergem pe meleaguri straine sa admiram lavanda si  ca o vom putea  lua la pas prin Romania si o vom admira pe pamanturile noastre.

Ma intalnesc cu multi cei care doresc sa planteze lavanda,  intr-o forma sau alta, fie ea decorativa fie ea pentru culturi, care nici nu stiu ca exista mai multe specii / varietati de lavanda. Multi care ajung la noi la cultura din Bontida si le arat cele peste 40 de varietati,  imi spun ” credeam ca lavanda este doar mov” :)). Da, cred ca ceea mai variata paleta de mov, o putem gasi in spicele colorate ale lavandei. Dar stiati ca exista lavanda galbena (Cotton lavender si  Stoechas Yellow), lavanda alba, roz, gri……si  multe pe care imi doresc sa le descriu in postarile viitoare.

O sa incerc azi sa va spun cate ceva despre aceste specii, in special acele specii care sunt potrivite conditiilor climatice de la noi din tara.

Pentru inceput,  se cunosc peste 40 de specii cu  ale lor peste 400 de varietati.10519499_339124199608911_1118688661047500553_n

Genus LAVANDULA se divide in 6 sectiuni: Lavandula (numita anterior Spica), Stoechas, Dentata, Pterostoechas, Chaetostachys, si  Subnuda.

Cele mai intens cultivate peste tot in lume sunt Lavandula Angustifolia si Lavandula X intermedia.

Lavandula Angustifolia (sinonime: Vera, True, Officinalis, spica, english) este ceea mai rezistenta si  mai  parfumata. In varietatile ei gasim spice lungi, medii si mici. Este rezistenata pana la -15 grade si  mai mult daca este acoperita de zapada.  Inaltimea tufei variaza de la 40 cm – 70 cm si  forma tufei poate sa fie compacta sau rasfirata, in functie de varietate. Infloreste cel mai devreme, final de mai la noi in tara si  daca este tunsa corect, imediat dupa ce a inflorit, unele varietati vor  avea o a doua inflorire mai spre toamna (undeva din luna august). Poate fi folosita pentru buchete proaspete, uscate, produse ornamentale, peisagistica, in ghiveci sau  pentru uz culinar. Deasemenea uleiul extras este de o calitate superioara.

Cateva din varietatile Lavandei Angustifolia: Blue Scent, Melissa, Mailette, Munstead, Hidcote, Buena Vista, Edelweiss, Nana Alba, Folgate…..etc.)

Lavandula X-Intermedia  (sinonim: Lavandinul) este o incrucisare de specii intre L. Angustifolia si  L. Latifolia. Lavandinul este steril (nu se inmulteste decit prin butasi). In general spicele sunt mai lungi si  puternic parfumate. Parfumul florilor este usor mentolat. Infloreste mai tarziu decit Angustifolia, la noi in tara undeva la mijlocul lunii iulie. Florile de lavandin pot fi folosite in decoratiuni, saculete, buchete proaspete sau uscate, si  pentru  uleiul esential.

Cateva din varietatile Lavandinului: Alba, Abrial, Grosso, Dutch, Grapenhall, Margaret, Seal…..etc.

Alte specii de lavanda:

- X Chaytorae (sau  Velvet Lavender) – tot un hibrid, obtinut prin incrucisarea speciilor  Angustifolia si Lanata

- Penduculata – rezista pana la – 5 grade Celsius

- Stoechas – rezista pana la – 5 grade Celsius

- Dentata (au frunzele zimtate) – nu sunt rezistente la temperaturi mai mici de 5 grade Celesius

- X ginginsii (incrucisare intre Lanata si  Dentata) – nu este rezistenta la temperaturi mai  mici de 5 grade Celsius

- Alte specii: Canarienssis, Minutolii, Pinnata, Rotundifolia, X- Christiana – nu sunt rezistente sub 5 grade Celsius

Urmatorul subiect despre care doresc sa va scriu este cel legat de pasii pentru infiintarea unei culturi de lavanda.

Pe curind dragi iubitori de natura, parfum si culoare.

Anca